Cuprins:
1.Introducere
2.Amazonia- introducere în geografie:
Denumirile Amazonului
Afluenţii Amazonului şi cursul acestuia
Regimul de scurgere al Amazonului
Debitul Amazonului
Clima bazinului Amazon
Populaţia Amazonului
Vegetaţia Amazonului
Fauna Amazonului
Proiecte de dezvoltare în bazinul Amazonian
3.Oraşe turistice traversate de Amazon sau de afluenţii săi
4.Concluzie
5.Bibliografie
Introducere
Deşi încă necunoscută din toate punctele de vedere Amazonia continuă să uimească prin superlativele ei, precum şi prin bogăţia şi splendoarea acesteia. Peisajul Amazoniei, care a devenit tipic pentru zona ecuatorială, este extrem de complex, sub aspect hidrologic, floristic şi faunistic şi care a fost şi continuă să fie o necunoscută, datorită condiţiilor extrem de grele pentru cercetarea tutror aspectelor care îl definesc.
După cum bine ştim întreaga junglă amazoniană este un univers amfibiu, în care se desfăşoară o permanentă luptă între doi giganţi: apa şi vegetaţia. Aici, atât plantele cît şi animalele s-au adaptat celor două sezoane, cel ploios şi cel secetos, astfel că în Amazonia există numeroase specii de plante şi animale endemice.
Amazonia este şi va rămâne pentru mulţi dintre noi un fel de „cutie a Pandorei” deoarece numai cei cu adevărat pasionaţi de astfel de comori naturale se încumetă şi reuşesc să descopere şi să înţeleagă această lume impresionantă.
Amazonia- introducere în geografie
Două dintre cele mai remarcabile resurse naturale ale lumii pot fi considerate Fluviul Amazon şi pădurile înconjurătoare, resurse ce formează şi se suprapun bazinului Amazonului. Altfel spus aceste două bogăţii ale lumii reprezintă enigmatica Amazonie.
Izvoarele Amazonului se găsesc în masivul Nevado Mismi (5597 m) din Anzii Peruvieni, în lacul glaciar Intyre, aflat la 5.250 de m. De aici, de la 160 km de coasta Pacificului apele acestui lac formează împreună cu alte pâraie, râul Apurimac, considerat izvorul Amazonului. Amazonul este cel mai mare fluviu de pe Pământ, prin suprafaţa bazinului (7,1 mil. km²) şi debit (219.000 m³/s), acesta din urmă reprezentând 19% din scurgerea medie a tuturor râurilor şi fluviilor Terrei. În privinţa lungimii, Amazonul se află în mijlocul unei dispute, cu deosebire în ultimii ani, cînd unele măsurători bazate pe imagini satelitare arată o lungime de 7.025 km, ceea ce- l face cel mai lung fluviu de pe glob, înaintea Nilului (6.671 km). Totuşi, o bună parte dintre cercetători continuă să menţină Amazonul pe locul al doilea, considerînd că acesta parcurge doar 6.640 km de la obârşie pînă la vărsare.
Izvoarele Amazonului pe Ucayali şi respectiv, pe afluentul acestuia Apurimac au fost stabilite în 1971 de către expediţia condusă de Loren McIntyre, la o distanţă în timp de 471 de ani de când spaniolul Vicente Yanez Pinzon descoperă, în 1500, gura fluviului ale cărui ape transformau porţiunea alăturată a Oceanului Atlantic într-o Mar Dolce (Marea Dulce). Cu timpul, conchistadorii spanioli reuşesc să treacă dincolo de strâmtoarea Magellan, pătrunzând în Oceanul Pacific şi pe coasta occidentală a Americii de Sud. De aici, ei cuceresc pe rând oraşele incaşe, în goana nestăvilită de a jefui aurul acestora.
Amazonl izvorăşte de la numai 175 km (160 km- după alte surse) depărtare de Oceanul Pacific însă după cum se poate observa, dacă privim o hartă a Americii de Sud, acesta nu debuşează în Pacific ci străbate întreg continentul sud- american, pe direcţie relativ V- E şi se varsă în Oceanul Atlantic. Având izvoarele în vestul continentului, pe culmile înalte ale Anzilor Peruvieni, Amazonul şi afluenţii săi scaldă teritoriul a şase state: Peru, Ecuador, Columbia, Bolivia, Brazilia şi Guyana.
Epopeea acestui fluviu a început acum peste 11 milioane de ani, când, la poalele estice ale Anzilor, s- a format o imensă depresiune tectonică, ocupată de apele unui lac uriaş; acesta a început să fie colmatat de râurile ce se vărsau din Anzii aflaţi în plin proces de orogeneză, dar şi dinspre podişurile aflate la nord (Podişul Guyanelor) şi la sud (Podişul Braziliei).
Denumirile Amazonului:
Din acest punct de vedere Amazonul se poate înscrie din nou pe lista superlativelor. Astfel că acest fluviu înregistrează numeroase denumiri, atât denumiri ştiinţifice cât şi denumiri pe care şi le câştigă de-a lundul cursului său. Din punct de vedere ştiinţific Amazonul prezintă următoarele denumiri:
- în portugheză: Rio Amazonas;
- în spaniolă: Rio de las Amazonas (după numele primului descoperitor- Orellana);
- spaniolul Vicente Pinzon- Rio Santa Maria de la Mar Dulce Mar Dulce (,, Marea Dulce“)
- indienii: Parana- Tinga= Râul Alb sau Parana- Guazu= Râul Mare;
După cum am amintit mai sus Amazonul are trei denumiri pe parcursul cursului său, acestea fiind:
- pe teritoriul Peru-ului are denumirea de Maranon;
-pe teritoriul Braziliei, între Tabatinga şi Manaus, denumirea de Solimoes;
- până la vărsarea în ocean denumirea de Rio Amazonas.
Denumirea de Rio Amazonas i- a fost dată de contemporanii lui Orellan. Acesta ar fi întâlnit, în timpul călătoriei, pe malurile fluviului,un sat în care trăiau numai femei amerindiene înalte, puternice şi războinice, înarmate cu arcuri şi săgeţi, care l-ar fi silit pe el şi pe însoţitorii săi să se retragă în bărci. La reîntoarcerea în Spania, povestirea acestui episod i-a impresionat foarte mult pe contemporani, care, asemuindu- le pe amerindiene cu legendarele amazoane, i-au dat fluviului denumirea de Rio de las Amazonas („ Râul Amazoanelor”). Orellana denumise fluviul Maranon, ceea ce în limba spaniolă înseamnă „labirint”. Impresionaţi de lăţimea cursului său în zona de vărsare, spaniolul Pinzon l-a denumit Rio Santa Maria de la Mar Dulce care, foarte curînd, a fost abreviat Mar Dulce (Marea Dulce), iar exploratorii portughezi- O Rio Mar (Râul Mare).
Afluenţii Amazonului şi cursul acestuia:
Şi la acest capitol Amazonul se înscrie pe lista superlativelor, el fiind fluviul cu cel mai mare număr de afluenţi şi subafluenţi (cca 15000) dintre cursurile de apă ale Terrei. 15 dintre peste cei 200 de afluenţi ai săi au o lungime mai mare de 1500 km, iar doi sunt mai lungi decât Dunărea, având peste 3000 km: Madeira (3379 km), care este cel mai mare afluent de pe glob, şi Purus (3200 km).
Amazonul prezintă un curs superior şi un curs inferior. Cursul superior, reprezentat prin Ucayali şi Maranon, se înscrie în regiunea muntoasă, andină, cu văi înguste, îndeosebi a Maranonului, care curge paralel cu ţărmul Pacificului pe o vale de natură tectonică, cu pante mari, ceea ce conferă rîurilor viteze de scurgere mari în comparaţie cu cele din Cânpia Amazoniei. Amazonia, care are o lungime, de la vest la est, de 4380 km, cu o pantă extrem de mică- 0,03% (la vest 160 m altitudine şi la est 0 m), corespunde unei zone de subsidenţă în care s- a acumulat un volum enorm de sedimente (circa 4000 m grosime. Rîurile afluente, la ieşirea din podişurile vecine, constituite pe roci dure, formează numeroase cascade şi repezişuri care le conferă un potenţial hidroenergetic ridicat. Cu toate că forma bazinului se poate asemăna cu o frunză, în care nervura principală (Amazonul) colectează numeroşi afluenţi pa ambele părţi, se poate remarca o disimetrie evidentă- în sensul că pe partea dreaptă (din sud) vin mai mulţi afluenţi şi destul de mari (de la vest la est- Jur, Purus, Madeira, Tapajos, Xingu şi Tocantins), în comparaţie cu partea stângă (Napo, Ica- Putumayo, Japura, Rio Negro).
Între Manaus şi Anzi, Amazonia are forma unei pâlnii largi de 2000 km, limitată la sud de Madeira şi la nord de Rio Negro. Panta foarte scăzută în această parte favorizează divagarea apelor, formând un păienjeniş de meandre, braţe moarte, grinduri instabile. Lăţimea apelor Amazonului propriu- zis are 2 km la Iquitos şi 5 km către Manaus, iar adâncimea apei între 20- 50 m.
În sectorul inferior, către Oceanul Atlantic, la circa 400 km după confluenţa cu Xingu, rîul se împarte în mai multe braţe (furos), separând insule care se constituie într-o deltă de un tip aparte (cea mai mare din lume, de circa 100000 km²). Lăţimea albiei în cursul inferior variază între 15 şi 20 km, iar înainte de deltă între 80 şi 150 km, adîncimea apelor scade la 20- 25 m.
Regimul de scurgere al Amazonului:
Situat în zona ecuatorială, cu afluenţi în ambele emisfere, regimul de scurgere este uniform tot timpul anului. În timpul verii boreale aduc ape bogate rîurile de pe partea stângă, iar vara australă cele de pe partea dreaptă. Totuşi, datorită numărului mare de afluenţi din emisfera australă, în august- septembrie, cînd rîurile de aici au apă puţină, se înregistrază ape scăzute pa Amazon. Sunt şi situaţii, cu totul excepţionale, când apele mari din cele două emisfere se suprapun producând inundaţii catastrofale.
Debitul Amazonului:
Amazonul prezintă un debit maxim de aproximativ 300 000 m³/s, un debit minim de 70000-800000 m³/s şi un debit mediu- acesta deţinând 17- 19% din scurgereamedie a râurilor Terrei. Altfel spus, volumul de apă ce se varsă în Oceanul Atlantic ar putea alimenta cu apă toate gospodăriile din S.U.A pentru o perioadă mi mare de cinci luni.
Corespunzător acestei cantităţi de apă este şi cea de aluviuni, care se apreciază la un miliard de tone pe an. Această cantitate enormă de aluviuni este împrăştiată în Oceanul Atlantic sub forma unui uriaş evantai, în faţa gurilor Amazonului, pînă la circa 300 km în larg. În interiorul bazinului sunt afluenţi care aduc ape încărcate cu aluviuni galbene, numiţi rios brancos şi rîuri cu ape negre drenate din mlaştini, numite rios negros. Cel mai tipic este afluentul cel mai mare de pe stânga, numit Rio Negro. După confluenţa acestuia cu Amazonul la Manaus, apele negre curg alături de cele gălbui roşcate fără să se amestece pe zeci de km. În timpul apelor mari, nivelul fluviilor şi al afluenţiilor cresc cu 15- 20 m rupând maluri, smulgând arbori şi locuinţele indienilor purtându-le încet spre ocean. Datorită pantei mici şi arevărsării laterale, deplasarea apelor se face extrem de încet, întrucât de la Tabatinga la Obidos cei 1000 km sunt parcurşi în 2 luni, această imensă mare de apă fiind, pe drept cuvânt numită o adevărat numită „Mare în mers”.
Un fenomen cu totul deosebit care se produce pe Amazon, numit de localnici pororoca este efectul fluxului marin care pătrunde în sus pe fluviu provocând valuri mari şi puternice ce ajung uneori pînă la Santarem, la 1000 de km în interior. În estuarul larg de peste 200 km şi lung de 350 km pororoca are efecte distrugătoare asupra ţărmului, îngreunează navigaţia spre ocean. Pororoca, alături de inundaţii sunt două fenomene care schimbă continuu configuraţia malurilor şi a tuturor gurilor de vărsare are afluenţilor până la Manaus.
Potenţialul hidroenergetic al Amazonului, cu tot afluenţii, apreciat la 280 mil. Kw, este foarte folosit până în prezent. Navigaţia pe Amazon şi afluenţii săi însumează cca. 50000 km, pe fluviu aceasta practicându-se cu vase de tonaj maritim pînă la Manaus şi cu vase mai mici,pe 4200 km, până la cascada Pongo de Manseriche, situată pe Maranon, la ieşirea acesteia din Anzi.
Clima bazinului Amazon:
Este caldă şi umedă în cea mai mare parte şi mai uscată în Anzi, cu temperaturi între 23-28ºC, în medie (variaţii mici în timpul anului şi ceva mai mari de la zi la noapte), precipitaţii bogate (1500- 3000 mm/ an), cu remarcarea unui sezon ploios şi unul mai uscat (care se accentuează către nord şi sud în regiunea podişurilor), crează condiţiile cele mai favorabile dezvoltării unei vegetaţii luxuriante, de tip ecuatorial, care se suprapune Cîmpiei Amazoniei, formând un adevărat „ocean verde”- cel mai mare din lume- cu un rol foarte important în reglarea condiţiilor de circilaţie a maselor de aer şi, respectiv, a umezelii pentru continentul sud- american şi chiar pentru Terra. Singurele perturbări în desfăşurarea regulată a circulaţiei aerului şi temperaturii sunt valurile de aer rece (friagens), care pătrund din sud, producând scăderi bruşte de temperatură.
Populaţia Amazonului:
Populaţia locală locuieşte în jurul apelor negre lipsite de insecte, iar agricultura o fac pe apele alne, bogate în nutrienţi. Bazinul Amazonului este foarte slab populat, una dintre cele mai slab locuite zone de pe planetă (cca. 7 mil. loc.). Oraşe importante sunt: Iquitos (Peru), Manaus, Obidos, Santarem, Belem. Doar 200000 de indieni mai trăiesc în regiunea Amazonului. Casele acestora sunt situate cele mai multe în arbori şi sunt numite „maloca”.
http://www.slideshare.net/1950/amazonia-presentation-752656
http://www.slideshare.net/1950/amazonia-presentation-752656
Vegetaţia Amazonului:
Peisajul Amazoniei este constituit dintr-o câmpie inundabilă numită „varzeas”, în imediata apropiere a rîului, cu numeroase meandre şi braţe (furos) însoţite de grinduri, dar care sunt într-o continuă deplasare şi modificare. Dincolo de acest hăţiş morfohidrografic se trece într-o zonă la fel de umedă, dar ceva mai stabilă, cu braţe de râu laterale (paranas) şi canale de legătură între ele (igarapes), cu o vegetaţie bogată. Dincolo de zona nundabilă se găseşte zona neinundabilă (terra firme), care corespunde podişurilor joase, constituite din roci sedimentare în apropierea albiei râului şi roci cristaline către exterior- fiind cea mai extinsă şi mai puţin cunoscută. Formaţiunile vegetale de pe cele două zone morfohidrografice (varzeas şi terra firme) se diferenţiază net şi poartă denumiri aparte. Astfel, în varzeas se desfăşoară pădurea igapo, numită şi „iadul verde”, constituită din palmieri cu înălţimi mai mici (20 m), epifite, liane care, asociate cu mlaştinile şi braţele părăsite, este greu de străbătut. Tot în varzeas, dar zona mai rar inundată (anual), se dezvoltă specii de arbori de valoare economi că (Hevea Bransiliensis). Dar veritabila pădure amazoniană se dezvoltă pe terra firme şi poartă denumirea de „ete” sau „guacu”, cu ferigi arborescente, palmieri pitici, arbuşti cu frunziş des peste care se înalţă etajul arborilor giganţi (50 -70 m) cu coroane ca nişte domuri şi încolăciţi de liane.
Între speciile de arbori se numără Palisandrul, arborele de chimină, palmierii pachuba şi piassable din care se fac fibre textile, arborele de lapte din al cărui lichid, amestecat cu făină de porumb, băştinaşii prepară „pâinea de lapte”, apoi nairatinga, un arbore gigant din a cărui sevă amestecată cu cafea se obţine o băutură apreciată. Tot aici se întâlnesc şi plante ciudate –„plante care latră” (plante – câini) prin zgomotul care îl fac atunci când se închid datorită umbrei, apoi „florile de foc”, orhidee viu colorate, „flori ale aerului”, care sunt susţinute de un firicel foarte subţire, „ciuperca umbrelă” înaltă de 1 m, etc..Întregul ansamblu vegetal al Amazoniei numit selvas, este constituit din peste 40 000 specii.
Fauna Amazonului:
Viaţa animală este deasemenea extrem de bogată în toate biotopurile amintite (circa 200 000 specii de peşti, 1500 specii de batracieni, 6000 specii de reptile, 6700 specii de păsări, 450 specii de mamifere, plus numeroase specii de insecte încă neidentificate.). Astfel că, aşa cum spunea Jean Dorst în „South America and Central America: a Natural History”: „O carte nu ar fi suficientă pentru a putea descrie păsările care populează bazinul amazonian; ar trebui o întreagă bibliotecă, fiindcă aceste vertrebate au ajuns aici la o diversitate specifică aproape de necrezut! Ele sunt atât de numeroase în America de Sud, încât aceasta a fost denumită „continentul păsărilor”. Dar la cantitate trebuie să mai adăugăm, neapărat, şi frumuseţea deaoarece păsările colibri, trogonii, cotinga şi tangara rivalizează în strălucirea penajelor de toate culorile. Splendoarea acestor pene nu a scăpat atenţiei băştinaşilor, care au folosit bogatele podoabe ale anumitor păsări ca să confecţoneze coliere, ornamente pentru cap, mantii şi pieptare; victimile lor preferate au fost tucanii, papagalii, trogonidele, dar şi păsările mai mici precum pipra sau tangara”.
De asemenea Tom Sterling în „L` Amazonie” spunea despre Amazonia următoarele: „Cea mai abundentă şi mai variată viaţă animală se găseşte în coronamentul arborilor. Acolo trăiesc presurele, porumbeii, uistiti, coati, cotinga, ara, maimuţele şi păsările muscă, toate animale greu de observat, pentru că sunt ascunse în frunzişul înalt...De asemenea, acolo trăieşte harpia feroce, impozantă şi agilă. Deasupra pădurii zboară hoitarii. Dacă vulturii nu ar interveni în acest punct al lanţului trofic- în care moartea unora asigură viaţa altora-, rolul de gunoieri ar fi revenit exclusiv insectelor de pe solul pădurii.”
După cum putem observa abundenţa şi extrema diversitate a hranei pe care jungla amazoniană o oferă animalelor, iar numărul deosebit de mare al speciilor de păsări este, evident, o consecinţă a posibilităţilor de a alege ceea ce le este convenabil. Păsările amazoniene sunt sedentare, deplasându-se doar în interiorul unei zone foarte restrînse, mişcările grupurilor fiind generate doar de perioadele de fructificare ale unor arbori. Acest sedentarism relativ nu putea să determine, de-a lungul generaţiilor, modificări ale caracterelor morfologice ale păsărilor. Dacă speciile insectivore şi-au păstrat zborul rapid, absolut necesar pentru a captura prada, majoritatea celorlalte păsări din jungla amazoniană sunt zburătoare slabe, cu aripi scurte, rotunjite la capăt şi care nu le pot transporta decât lent şi pe distanţe scurte.
În cele ce urmează vom aminti numeroase specii de animale ce trăiesc în această junglă. Dintre insecte menţionăm: furnicile răpitoare care merg în coloane enorme alcătuind aşa-zisul „puhoi al morţii”, deoarece devorează tot ce întâlnesc în cale, furnicile soldaţi cu maxilare puternice, furnicile umbrelă deoarece poartă frunzele pe care le rup, ca pe o umbrelă; fluturi extrem de variaţi prin colorit- callicara este verde- albastru, saturnide cu pete ca doi ochi pe aripi, caligo are un cap de bufniţă tot pe aripi.
Păsările sunt bine reprezentate prin papagali, adevărata podoabă apădurii (papagalul din genul arara, cu aripile desfăcute ce depăşesc 1,5 m sunt ca nişte făclii zburătoare), pasărea- umbrelă care scoate şi zgomote ciudate, pasărea trompetă cu sunetele corespunzătoare, păsările muscă (colibri), cele mai frumoas, cu penaj viu colorat şi cu cioc ca acul de seringă, cu care extrag nectarul din flori, numite de indieni „raze ale soarelui” sau „flori ale cerului”.
Dintre mamifere, în pădurea ete abundă maimuţele urlătoare, roşii sau negre, care fac un zgomot infernal, îndeosebi noaptea, maimuţa- păianjen cu braţe foarte lungi. Alături de acestea vegetează leneşul, care stă agăţat de crengi cu tot corpul în jos.
Apele sunt bine populate cu specii de peşti, unele destul de periculoase, între care amintim pirahna, de mărimea bibanului, numit şi peştele tigru, ţiparul electric lung de doi metrii, care electrocutează prada, peştele- torpilă. Atât în apele fluviului, cît şi în ceşe laterale se întâlnesc câteva specii de broască ţestoasă şi caimanii.
Proiecte de dezvoltare în bazinul Amazonian:
În bazinul amazonian există numeroase proiecte de dezvoltare turistică precum şi de ameajare teritorială. Dintre acestea amintim: proiectul de barare a cursului principal în zona oraşului Santarem la 700 km de vărsare- rezultatul ar fi crearea celei mai mari surse de hidroenergie din lume şi ar fi eliberaţi 600000 km² de terenuri inundabile fertile; proiectul AMANDES- proiect ce umăreşte impactul pe care îl au apele fluviului Amazon (AM) provenite din Anzi (ANDES) în sistemul de estuare din platoul amazonian.
Brazilia: Manaus:
Manaus este capitala statului Amazonas şi a fost fondat de către port portughezi în anul 1669. Această aşezare urbană impunătoare, cu aspect european, înconjurată de inevitabila ţesătură vegetală şi de imensa albie a Amazonului este unul dintre cele mai importante porturi de pe Amazon. De aici se exportă: alune, cauciuc, lemn razultând astfel şi un important centru industrial.
Peru:
Parcul Naţional Manu, parc ce are cca. 1,5 mil. ha, şi care se remarcă prin densa pădure tropicală, „casa” unei varietăţi neegalate de specii de faună şi floră. Aproximativ 850 de specii de păsări şi mamifere rare, precum vidra gigantică şi tatu-ul gigantic, iar dintre feline amintim jaguarul. De asemenea se remarcă prin varietatea altimetrică- de la 150 m la 4200 de m altitudine- şi morfologică. Aici are loc un fenomen de o frumuseţe rară „celajes aurorales” asemănător aurorelor boreale.
Machu Pichu este o rezervaţie istorică încă din 1983 fiind cel mai impresionant centru urban al Imperiului Incaş aflat la apogeu, a cărui existanţă a fost revelată europenilor abia la începutul secolului XX. Este situat la 2430 m altitudine în mijlocul unei păduri tropicale, în bazinul superior al fluviului Amazon. Acesta impresionează prin zidurile masive tăiate în piatră, prin terasele şi dispunerea construcţiilor adaptată perfect mediului natural muntos.
Ecuator:
Quito este un oraş vechi din 1978, aşezat la poalele vulcanului stins Pichincha. Acest oraş este o veche aşezare amerindiană. Arhitectura oraşului este o fuziune a stilurilor spaniol, italian, maur şi flamand cu arta indigenă. Este aşezat la o altitudine de 2850 m.
Parcul Naţional Sangay este deschis încă din 1983 şi se aflăsituat în partea centrală a ţării, axat pe doi vulcani, între care cel activ, al cărui nume îl poartă, culminează la 5223 m. Este una dintre cele mai complexe zone ocrotite de pe Glob. Cuprinde întregul spectru de ecosisteme: de la pădurile tropicale umede, aflate la poale până la gheţarii permanenţi care acoperă piscurile.
Cuenca este un important centru de export pentru chimină, pălării de pai etc. Aici întâlnim edificii ce sunt o mărturie a „arhitecturii Cuenca”, modernizate începând cu secolul XIX.
Columbia:
Aici se remarcă oraşul Bogota cu catedrala cu acelaşi nume. Această catedrală este construită în stil clasico-baroc şi a fost greu încercată de cutremure, astăzi rămânând originale doar cupola şi turnurile.
Venezuela:
Parcul Naţional Canaima este situat în SE ţării şi se desfăşoară pe o suprafaţă de peste 3 mil. de hectare. Acesta prezintă un relief spectaculos cu o tectonică agitată ce a marcat o regiune cu vechi structuri geologice (Podişul Guyanelor). Deosebit de spectaculoase sunt cascadele. Aici se află Cascada Angel, numită de amerindieni şi Cherun- Meru. Cascada Îngerului este cea mai înaltă cascadă din lume cu 978 m. Cursul cascadei este un afluent al râului Rio Carrao, Salto Angel cade de pe Auyn-Tepui, un platou muntos (suprafaţă 700 km²). Pe timpul căderii apei, (805 m) mai ales în anotimpul secetos, apa este pulverizată, picăturile de apă se preling pe pereţii stâncoşi fiind colectate într-o vale adâncă într-un râu torenţial, după un traseu scurt, urmează încă o cădere de apă de 200 m adâncime. Alimentarea cascadei cu apă, este realizată prin furtuni cu ploi torenţiale, fiind colectate pe suprafaţa platoului, la marginea acestui platou găsindu-se cascada.
Concluzie
Cu toate că la ora actuală se ştie foarte multe despre Amazon, el încă rezervă multe surprize. Bazinul amazonian, cu cei peste 6 milioane de kilometrii pătraţi, împărţiţi între nouă ţări (cam 60% îi revine Braziliei), este cel mai vast spaţiu acoperit de pădurea tropicală de pe glob. Pe plan biologic, este cea mai bogată şi diversificată regiune a planetei, dar în acelaşi timp, extrem de fragilă la impactul pe care îl au asupra sa activităţii omului.
Toată această gogăţie floristică şi faunistică din Amazonia, unică pe Terra, o dată cu ofensiva valorificării resurselor naturale deosebit de bogate, a început să fie protejată prin mai multe rezervaţii şi parcuri naţionale. Însă, cu toate acestea, jungla amazoniană este în pericol de a dispărea datorită neglijenţei omului, astfel că în urma defrişărilor masive şi a exploatărilor de petrol acest minunat paradis peste cîţiva ani nu va mai exista. Acest lucru nu este doar o problemă a statelor pe care se întinde ci, dimpotrivă este o probelmă a noastră, a tuturor datorită importanţei pentru Terra a pădurii amazoniene.
De asemenea, multe mistere ale Amazonului nu au fost încă elucidate, oricâte lucruri noi vor fi scoase la iveală Amazonul tot va mai avea multe de oferit, desigur dacă va supravieţui indiferenţei şi lipsei de raţionament a omului.
Bibliografie
1. Gâştecu, P.,1990, Fluviile Terrei, Editura Sport- Turism, Bucureşti;
2. Lungu, Marius, 2006, Statele lumii- antologie, Editura Steau Nordului, Constanţa;
3.Terra magazin, Nr.9, septembrie 2009;
4.Silviu, Neguţ, 2007, Superlativele Terrei, Bucureşti;
Webografie:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu